PARENTING

Anunt DE ULTIMA ORA de la Autoritati! Orice copil din Romania va primi 500 de euro! Cand vor fi dati banii

Deși ar fi trebuit acordați încă din 2013, autoritățile au tot amânat aplicarea prevederii legale care le oferă copiilor acest drept. Fostul Executiv stabilise ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an, iar la începutul anului, noul Guvern a mai amânat o dată acordarea lor, până în 2018, potrivit avocatnet.ro

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație.

Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an.

Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. Concret, copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, dacă autoritățile nu vor decide atunci asupra unei noi amânări.

Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2018 încolo.

Sursa: B1Tv

Comments

comments