WOW

Cum injurau strabunicii nostri acum 80 de ani

Limbajul vulgar, obscen, indeobste injuraturile constituie un subiect tabu al vremurilor noastre, desi toata lumea apeleaza la el din cand in cand, chiar si atunci cand nu-l aude nimeni.

Originea injuraturilor noastre se pierde de-a lungul timpului, insa exista undeva in Romania un document care pastreaza vie acea origine si care ne spune cum injurau strabunicii nostri acum 80 de ani.

La Academia Romana exista un astfel de document care a fost editat in anul 1942. In document sunt trecuti toti acei termeni considerati obsceni la vremea aceea, noteaza Vice.com

Astfel, în anii ’40, în jumătatea de nord a țării în loc de cuvântul înjurătură de astăzi, se folosea termenul sudalmă, iar în cealaltă jumătate se folosea îjurătura. De asemenea, în alte regiuni erau folosiți teremenii ocară, blestăm, caromlaș, sovane.

Dar haide sa vedem cum injurau, mai exact, oamenii acum 80 de ani:

– să-l omuoră dracu, sa-l calce iuda, sa-l bântuie călcătura; futu-ț tuarta cerului, kifla lu dumnezeu, pita, harhanghelii, maica precesta, sorele, beserica, troița; mînca-mn-ai camicu dim pulă; fută dracu pizda mîne-ta, bată dracu pula-m mama vostă; calce-l nevoile; du-te-m pula cui t-o făcut; futu-lu-suflitu mă-sî, futu-d muierea-n cur ; mînca-l-ar frigurile; etc.

Mai jos găsiți cuvintele care descriu organele genitale în funcție de regiune:

Astfel, „pentru organul genital al femeii” avem:
Crișana și Maramureș: veseleancă, născutu femeilor, trupu dila femeie, pantă, la muieri dîjos, naștire, trup, băbură, cur
Banat: sramota, nașcerie, trup
Oltenia: curu, gaură, rușine instrumentu, vîlvă, aia, gaură
Centru: dă gășiht, unialta muierească, haia, pîntici, puică, mitră, javră
Muntenia: ocara iei, păsărică, poduabă, daravela, la trupi
Moldova: partea rușînuosâ dinainti, partea fumeiascâ di rușîni, vîjoiu, vulfâ, urîcunea
Dobrogea: srămuta, piraje, pipoașcă, vulvâ

––––––-

CITESTE SI >>>

Atentie! Nu raspundeti la acest numar de telefon

STUDIU: Cum sunt vazute femeile care posteaza fotografii INDECENTE pe Facebook

Secretele persoanelor cu ochii caprui de care nici ele nu sunt constiente

––––––-

Eufemisme pentru penis pe regiuni:
Crișana și Maramureș: vînă, ismene, țî să vede mațălie, hîdănie, hodrobrențile, hădărag, trup, scula uomului, sărsamu dănăinte
Banat: trup, mădulariu, sramota
Oltenia: mimbru, triabă, haia, ocară
Centru: născutu, pasărea uomului, semeremteșt, țiega uomului, marfa
Muntenia: membru, trupi, daravela, poduabă, rușîni
Moldova: puțca, partia rușinuoasâ dinainti, niembru, vînă, dănănaia
Dobrogea: rușinea, pardonu, strămuta

In ceea ce priveste expresia „intretine relații sexuale”, echivalentele ei sunt:

-am avut sîmbră cu muierea, am avut pat, o umblă la ia, a lăcut lucru ăla care-l fac tăț omeni, o trage, să-mpreună, am țicnit, m-an dus săm petrec cu o muiere, bagu-mă-n tini, am șăduit cu-o femeie, sâ drăgostiesc, a lucrat cu-o foată, s-a avut bini cu ia, am avut păcat cu dâsa, etc.

Comments

comments