E LEGE!!! Copiii nu vor mai avea teme pentru acasa! Sunteti de acord?

loading...

Timpul pe care îl petrece un copil pentru rezolvarea temelor va fi reglementat prin ordin, potrivit promisiunilor ministrului educației naționale și cercetării științifice. Nevoia de a reglementa prin lege acest aspect a apărut tot mai acută, în contextul în care copiii sunt puși să lucreze acasă un volum prea mare de teme, prin comparație cu vârsta lor și cu numărul de ore petrecute efectiv la școală.

Programul alocat temelor pentru acasă va fi reglementat prin act normativ, potrivit declarațiilor oferite joi de ministrul educației, Mircea Dumitru. Printre altele, acesta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la faptul că un copil de până la zece ani ajunge să petreacă, după programul școlar și în vacanțele de vară, un timp mult prea mare pentru a rezolva numeroasele teme pentru acasă.

În interviul acordat de ministru la inițiativa Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC), acesta a ținut să precizeze că săptămâna viitoare va semna un ordin prin care vor fi reglementate câte ore ar trebui să lucreze un elev acasă, în funcție de ciclul de învățământ în care se află. Astfel, pentru clasa pregătitoare/clasa zero, niciun copil nu ar trebui să primească teme acasă, pentru elevii din ciclul primar (însemnând clasele I-IV), timpul alocat temelor ar trebui să fie de maxim o oră, pentru ciclul gimnazial (însemnând clasele V-VIII) acesta ar fi de cel mult două ore, iar pentru liceu acesta va crește, nespecificat. Potrivit ministrului, necesitatea de a reglementa aceste aspecte prin lege este evidentă, din moment ce profesorii nu sunt deloc rezonabili și nu mai țin cont de ceea ce e normal și ceea ce nu e normal să se întâmple.

„Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate și trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara școlii pentru temele școlare. În momentul de față, am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor și ceea ce se întâmplă e că vacanțele de vară se transformă într-un fel de competiție, de concurs – câte sute sau mii de probleme să rezolvăm (…) O elevă sau un elev de şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze în continuu astfel încât, în septembrie, să nu o supere pe doamna învățătoare sau pe doamna dirigintă și să vină cu caietul de teme făcute și dacă nu le-a făcut, eventual, să primească și o notă sau un calificativ prost. Dacă nu se întâmplă asta dintr-o pedagogie naturală, atunci legiuitorul, în cazul de față, Ministerul Educației, dă un ordin prin care spune, de pildă, că: la clasa pregătitoare zero nu se dau teme acasă – e într-o pedagogie elementară că nu dai teme acasă la vârsta de șase ani -, pentru învățământul primar nu mai mult de o oră, iar pentru învățământul gimnazial crește gradual la două ore; la liceu, (timpul – n.red.) trebuie să fie ceva mai mare pentru că deja la liceu te pregătești pentru ce urmează și e nevoie de mai mult timp”,  a declarat Mircea Dumitru în interviu acordat MCPDC.

Citeste mai mult pe Avocat.net

Comments

comments

loading...