Revista presei

INCREDIBIL! Rau subacvatic descoperit pe fundul Marii Negre, cu copaci, frunze si cascade

Pe fundul Mării Negre, oamenii de știință au descoperit un masiv râu subacvatic incredibil, ce are și copaci și frunze ce cad pe fundul mării având chiar și cascade, transmite worldwideromania.com.

După estimările făcute s-a ajuns la concluzia că dacă râul ar fi pe pământ, ar fi în top 6 în ceea ce privește volumul de apă care curge prin el. Este de aproape 350 de ori mai mare decât Thames (Tamisa)  şi de 10 ori mai  mare ca Rinul.

Râul subacvatic, care atinge şi adâncimi de 30 de metri în unele zone, are şi cascade asemănătoare celor terestre.

Pentru a studia canalul adânc după ce a fost descoperit sub apă cercetătorii de la Universitatea din Leeds au folosit un robot submarin și așa au dat peste un râu cu apă foarte sărată care curge de-a lungul canalului de pe fundul Mării Negre şi creează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui râu terestru.
loading…

Dr. Dan Parsons,  a spus: „Apa din aceste canale este mai densă decât apele din jur pentru că salinitatea mai ridicată poartă multe sedimente. Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un râu terestru.

Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutriente şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţa în adâncimea oceanului”.

Nu este prima descoperire a unui râu subacvatic. În adâncul Mării Mexicului există un râu numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandrii.

CITESTE SI >>>

INCREDIBIL! Tuneluri pe sub Dunare leaga Romania de Turcia. La ce le foloseau negustorii romani

INCREDIBIL! Efectele miraculoase ale SEMNULUI CRUCII asupra mancarii. Ce au descoperit oamenii de stiinta

A pus o frunza de dafin pe o farfurie si i-a dat foc! Rezultatul este INCREDIBIL

„Eram la 30 de metri adâncime, apă dulce, şi apoi 60 de metri adâncime, apă sărată, şi văd un râu sub mine, o insulă şi frunze care cădeau. De fapt, râul este o albie de hidrogen sulfurat”, a declarat Anatoly Beloshchin.

Acest râu atinge o adâncime de 35 de metri în câteva locuri, cu debit de apă dulce și sărată în funcție de adâncime.

Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreaga lume.

Comments

comments