Mihai Gadea, declaratie SOC: ‘Plec din Romania’

Mihai Gâdea nu se dezminte. Realizatorul Antena 3 spune că, în urma dezvăluirilor făcute la emisiunea lui, trebuie să fie luate măsuri.

 

„Dacă nici acum, după dezvăluirile făcute în această seară nu se întâmplă nimic, nu se mișcă nimic, eu plec din România”, a declarat Gâdea la Antena 3, potrivit Stiripesurse.ro.

„Sinteza Zilei” a prezentat un document în această seară prin care susține că cei de la Curtea de Apel o contrazic pe judecătoarea Camelia Bogdan. Judecătorul Camelia Bogdan a făcut o cerere de apărare a reputației sale, după dezvăluirile Grupului de Investigații Politice, cerere în care scrie negru pe alb că a primit acordul președintelui de secție pentru a participa la seminarul organizat de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul ICA.

”Am predat la seminarul menționat mai sus după ce am obținut în prealabil acordul Președintelui de secție, acord ce mi-a fost dat în perioada de vacanță judecătorească”, a scris Camelia Bogdan, în cererea ei pentru apărarea reputației. În baza legii privind accesul liber la informații de interes public, Adina Anghelescu a cerut un răspuns Curții de Apel București, locul de muncă al judecătoarei Camelia Bogdan, adresând trei întrebări esențiale:

CITESTE SI >>>

Stai intr-un bloc vechi? Vei plati mai putin bani la impozit

Prima tara din lume care va interzice islamul

Stii ce cumperi? Painea vanduta in Romania care este CEA MAI NOCIVA!

1. La ce dată și cum a fost înștiințat președintele Secției Penale a CAB de această deplasare a judecătorului camelia Bogdan?

2. Știa președintele Secției că judecătorul Camelia Bogdan va fi remunerată pentru acest proiect?

3. A fost vorba de o aprobare a președintelui Secției dată Cameliei Bogdan pentru participarea la acest seminar sau a fost vorba doar despre o aducere la cunoștință?

Răspunsul Curții de Apel București

Curtea de Apel București afirmă că la Sectia a IIa Penală a fost primită din partea FDI Top Consult SRL o invitație adresată Cameliei Bogdan, in vederea participării acesteia în calitate de lector, la cursurile organizate în Poiana Brașov.

Cu toate acestea, Curtea de Apel București subliniază că președintele Secției a II-a penale ”nu a fost informat, niciodată, de doamna judecător Camelia Bogdan, în legătură cu eventuala remunerare a prestațiilor domniei sale la diferite programe de formare profesională”.

Mai mult, ”nu a fost regăsit un aviz de încuviințare a participării domniei sale la acest proiect”, spun cei de la Antena 3.

Comments

comments

loading...