O mămică se dezbracă și își arată corpul după șase avorturi și patru sarcini! Motivul incredibil pentru care poza ei a ajuns virală pe internet! Toate mamele trebuie să citească asta

Emily Frigo are patru copii minunați. Dar nașterile lor nu au fost deloce evenimente ușoare. În ultimii zece ani, mama a avut în tottal zece nașteri, șase dintre ele fiind pierdute, din păcate.

Motivul pentru care Emily a născut de zece ori vine dintr-o baătălie interioară pe acre femeia a decis s-o dea cu propriul ei corp. „Am pierdut atât de mult și am dat mereu vina pe corul meu pentru copiii care n-au supraviețuit la naștere”, a spus Emily pentru The Little Things.

Cu toate acestea, Emily a găsit puterea să meargă mai departe și să-și recapete încrederea în forțele proprii, uitându-se la cei patru copii ai săi care, în ciuda încercărilor grele au supraviețuit și au crescut mari.

Emily a vrut să demonstreze tutror că este foarte mândră de propriul său corp, postând pe Instagram o fotografie în care arată ce înseamnă să naști de zece ori și să suferi șase sarcini eșuate.

„M-am ras în cap, m-am ales cu cicatrici foarte urâte pe abdomen, sânii mi s-au lăsat, coapsele s-au dilatat. Însă nu societatea este cea care mă descrie pe mine, ci propriul meu eu”, a scris Emily pe Instagram, alături de o poză în care apare în fața oglinzii, arătându-și corpul așa cum arată el după atâtea nașteri.

Emily a mai spus că speră ca prin această fotografie să încurajeze și alte femei să își arate corpul după naștere/nașteri și să aibă mai multă încredere în ele și în felul cum arată.

Comments

comments

loading...