Revista presei

POLIȚISTA s-a POZAT FĂRĂ SUTIEN în timpul serviciului, cu ARMA lângă ea, și a PUS imaginea pe FACEBOOK! Ce A PĂȚIT apoi e HALUCINANT

Nidia Garcia este o polițistă din Mexic, mamă a doi copii, care și-a făcut un selfie topless, avea arma lângă ea, era în mașina de serviciu și totul s-a petrecut în timp ce trebuia să patruleze pe străzile orașului Escobedo, din Mexic.

Imediat după ce s-a fotografiat în această ipostază, ea a postat fotografia pe contul personal de Facebook și aceasta a devenit virală.

Se pare că, totuși, imaginea a fost văzută de toată lumea, inclusiv de șefi care au suspendat-o în doi timpi și trei mișcări, cerându-i totodată să-și ceară scuze public pe aceeași rețea de socializare petnru gestul făcut.

Iată ce a scris Nidia pe rețeaua de socializare:

„Am greșit că m-am fotografiat așa în timpul programului de muncă, în timp ce îmi purtam uniforma de ofițer. Vreau să îmi cer scuze față de șefii mei și față de secretarul de securitate pentru actul meu imoral. Mă simt dezgustată pentru rușinea pe care am adus-o poliției, dar și celor celor două fiice ale mele, soțului, părinților, fratelui meu și întregii familii”.

Sursa: Antena1

Comments

comments