Revista presei

Primele imagini cu iubita lui Boureanu fara sutien! Multi barbati ar vrea s-o aiba – VIDEO

Toată lumea ştie că iubita acum în vârstă de 21 de ani a lui Cristian Boureanu a a avut o carieră de manechin încă de pe vremea când era minoră, iar apoi a fost ”preluată” de Cristi Boureanu. Laura Dincă a participat în urmă cu câţiva ani la un show televizat, unde şi-a arătat sânii în toată splendoarea lor. Imaginile cu Laura Dincă topless, în fundal, nu au mai apărut până acum la noi!

 

Laura Dincă a participat acum aproape doi ani la emisiunea ”Supermodels” a lui Cătălin Botezatu, unde a fost eliminată, paradoxal, în urma votului fostei soţii a lui Boureanu, Valentina Pelinel. Aceasta spunea însă că decizia i-ar fi aparţinut lui Botezatu, pentru că Laura se îngrăşase. „Chiar dacă ar fi avut, eu tot aşa jurizam, că de aia am fost chemată acolo. Ea a încercat să ne şmecherească şi a purtat o pereche de pantalonui largi ca să-şi ascundă formele. I-am spus să mai slăbească, dar decizia de eliminare i-a aparţinut lui Cătălin Botezatu, nu mie”, spunea Valentina Pelinel.

 

Într-una din filmările din culise, care o are drept personaj principal pe Mădălina, o altă concurentă nemulţumită de ţinuta ”indecentă”, apare în planul secund chiar Laura Dincă! Tânăra se descheie la pelerină, lăsându-şi sânii pentru câteva clipe la vedere, aşa cum se poate lesne observa în imagini. La acel moment, mulţi nu au realizat că tocmai au văzut-o dezbrăcată pe actuala iubită a lui Boureanu! Filmările au avut loc în timpul unui spectacol de operă care s-a desfaşurat la Craiova, acolo unde Bote si-a prezentat şi colecţia de haine. 

[fvplayer src=’http://i0.1616.ro/media/441/2681/33749/16589764/5/botezatu.mp4′]

 

Via Cancan.ro

Comments

comments