Viața trece foarte repede…
Deseori nu conștientizăm cât de diferită este viața pe care o trăim de cea pe care o ne-o imaginam în visele noastre. În urma acestor concluzii este simplu să te transformi în persoana care îți era frică să fii.
John Jerrison, un bancher australian de 46 de ani explică cum și-a trăit viața și cum a devenit străin pentru sine însuși.
„Viața mea a trecut degeaba. Am 46 de ani, și am un singur sfat pentru voi. El va prinde bine celor care acum stau la intersecția drumului lor.
Majoritatea oamenilor, își trăiesc viața degeaba, și absolut diferit de modul în care și-ar dori să o trăiască.
Mă numesc John. Trebuie să-mi scad tensiunea. Sunt un bancher care a trăit viața într-un mod absolut diferit de modul în care aș fi vrut s-o trăiesc.
Visele mele, pasiunile mele nu mai sunt. Lucrez de la 9 la 7. 6 zile în săptămână. Ultimii 26 de ani din viața mea. Am ales cel mai simplu drum posibil. În rezultat, acest drum m-a schimbat.
Astăzi am aflat că soția m-a minți în ultimii 10 ani de căsnicie. Fiul meu nu are niciun sentiment față de mine. Am înțeles că am scăpat înmormântarea tatălui meu în schimbul la nimic. Nu sunt îndrăgostit, nu călătoresc prin lume, nu-i ajut pe săraci.
Toate astea nu sunt deloc ceea la ce visam când eram un tânăr arogant de douăzeci și ceva de ani. La 20 de ani aveam senzația că m-am născut aseară, și sunt creat pentru a schimba lumea. Oamenii mă iubeau, eu îi iubeam pe ei. Eram progresiv, creativ, spontan, pregătit pentru orice risc.
Aveam două vise. Vroiam să scriu o carte, un adevărat bestseller. Și vroiam să călătoresc prin lume și să-i ajut pe oamenii fără case.
Pe atunci pe viitoarea mea soție o știam de patru ani. Iubire tinerească. Ea mă iubea pentru faptul că era imprevizibil, pentru că eram energic și capabil să fac pe oricine să zâmbească. Ne simțeam iubiți.
Știam că cartea mea va schimba cândva lumea. Pe propria experiență le-aș fi povestit oamenilor că este minunat că suntem diferiți.
La 20 de ani am scris primele 70 de pagini ale acestei cărți. Acum am 46, iar paginile tot atâtea au rămas.
Când aveam 20 de ani am încercat să fac alpinism în Noua Zeelandă și în Filipine. Planificat o călătorie mare prin Asia, apoi prin Europa și mai ales prin America. Știți în câte țări am fost în ai mei 46 de ani? În două: Filipine și Noua Zeelandă.
Nu știu când lucrurile au început să meargă pe dos. Îmi pare rău. Aveam 20. Eram singurul copil în familie. Aveam nevoie de stabilitate. De aceea, mai întâi am făcut universitatea, apoi am primit un loc de muncă care îmi dicta cum să trăiesc.
Am muncit mereu de la 9 la 7. La ce mă gândeam?
Cum am putut să-mi transform viața într-o muncă continuă? Vin acasă, iar cina, mai stau cu nasul în foi, apoi mă culc. La 10 seara. Pentru că mâine trebuie să mă trezesc din nou la 6. Doamne, nu pot să-mi amintesc când am făcut pentru ultima dată dragoste cu soția mea.
Aseară ea nu a rezistat, și a recunoscut că mă înșeală de 10 ani. 10 ani. Se pare că e prea mult timp pentru a nu observa? Mă doare nu atât faptul că mi-a spus că m-am schimbat. Nu mai sunt bărbatul cu care s-a măritat. Ce s-a întâmplat în acești zece ani? Nu țin minte nimic în afară de muncă. În acești ani am fost bancher. Dar nu am fost soț. Și nu am fost eu.
Cine sunt eu? Ce s-a întâmplat cu noi? Nici măcar nu sunt capabil să cer divorțul sau să strig la ea. Nici măcar nu pot să plâng. Când mi-a spus că mă înșeală, nu simțeam nimic.
Dacă sincer, îmi este indiferent că soția m-a mințit. Mai important este altceva: faptul că am înțeles că mor. Din interior. Mor mai repede decât îmi pare.
Ce s-a întâmplat cu acel tânăr vesel, căruia îi plăcea să riște, care visa să meargă peste tot și să exploreze lumea? Și ce s-a întâmplat cu fata care era cândva cea mai frumoasă din liceu,iar acum se plictisește alături de mine? Și eu eram popular tot timpul, dar am rămas fidel.
Țineți minte, spuneam cândva că am încercat să fac alpinism? Era în al doilea sau în al treilea an de colegiu.
Cel mai trist este faptul că acum nu știu ce-mi doresc. Înțeleg că ar trebui să-mi schimb cumva viața, dar nu știu cum.
Tatăl meu a murit cu zece ani în urmă. Țin minte când m-a sunat mama și mi-a spus că se simte din ce în ce mai rău. Îmi era jale de el, dar eram prea ocupat pentru a merge acasă: aveam în față perspectiva avansării. Îmi amânat vizita iar și iar în speranța că tata mă va aștepta înainte de a muri. În final el a murit, iar eu am fost avansat. Doar acum înțeleg că pe atunci nu-l văzusem de 15 ani.
Când a murit, mi-am spus că nu este foarte important. La urma urmei, noi și așa nu ne întâlneam.
Raționalizarea este tot de ce ai nevoie pentru a crea justificări. Acum nu mă înțelegeți greșit, dar tot ce trebuie să faceți este să nu vă pierdeți tinerețea în tentativele de a crește. Regret că am permis muncii să-mi consume existența. Regret că m-am transformat într-un soț oribil, dar într-o mașină bună pentru făcut bani.
Îmi pare rău că nu mi-am terminat cartea, și că așa și nu am început să călătoresc prin lume. Nu am relație emoțională puternică cu fiul meu. L-am pierdut așa cum tata m-a pierdut pe mine.
Dacă citești acest text și ai în față o viață întreagă, nu o amâna. Nu-ți amâna visele. Nu uita de prieteni și de familie. Nu-ți cheltui viața în van. Tinde să-ți realizezi ambițiile. Nu fi ca mine.
P.S. Obiceiul meu de a amâna totul și dorința de a câștiga bani, m-au făcut să fiu mort în interior. Sunt un om bătrân și obosit. Acesta este adevărul.”
Sursa: Eustiu.com
