BIZAR

INCREDIBIL! Tuneluri pe sub Dunare leaga Romania de Turcia. La ce le foloseau negustorii romani

O cronica scrisa inainte de primul razboi mondial arata ca pe sub Marea Neagra exista o serie de tuneluri de mii de kilometri care leag Romania de Turcia.

In cronica se scrie faptul ca inainte de izbucnirea razboiului taranii dobrogeni isi transportau oile prin tunelurile respective pentru a le vinde in Turcia. de altfel, documentele vremii arata ca in acea perioada comertul cu oi era unul infloritor, romanii castigand bani frumos de pe urma animalelor vandute in tara vecina. Astfel, s-au incercat metode care sa inlesneasca acest negot, iar in acest context au fost construite si aceste tuneluri.

Cronica scrisa acum 100 de ani arata ca din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră. Acestea erau folosite cu precădere de țărani pentru a-și transporta turmele de oi în Imperiul Otoman și în țările din Peninsula Asia Mică, scrie efemeride.ro.

Nu se cunoaste exact cinea a construit aceste tuneluri si daca scopul lor era doar pur comercial. Tunelurile au fost insa astupate in timpul razboiului din motive de siguranta nationala, fiind pazite de soldati in permanenta.

Prin anii 80 una dintre aceste guri de tuneluri a fost descoperita de soldatii concentrati la munca pe canalul Dunare Marea Neagra. Gura de tunel descoperita pur intamplator s-ar afla intr-un cimitir din comuna Murfatlar.

 

CITESTE >>>

Grote si tuneluri secrete, descoperite IN INTREAGA LUME! Fac parte dintr-o retea la nivel global?

Super-sarpele, specia care terorizeaza biologii

 

Comments

comments