Revista presei

Legea RCA se schimba din nou!

Comisia Europeană a admis sesizarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu privire la plafonarea tarifelor RCA, iar Guvernul are la dispoziţie 10 săptămâni ca să răspundă, informează, joi, UNSAR, la solicitarea Agerpres.

‘Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a primit o scrisoare de la Comisia Europeană prin care ni se comunică faptul că sesizarea noastră a fost admisă şi se află în analiză. Conform scrisorii primite, Guvernul are la dispoziţie zece săptămâni să răspundă Comisiei Europene şi, la rândul ei, Comisia are alte zece săptămâni la dispoziţie să analizeze răspunsul’, spune UNSAR.

Uniunea precizează că, în acest caz, aşteptarea este ca legislaţia naţională pe segmentul RCA să nu contravină legislaţiei europene.

‘Pe lângă încălcarea reglementărilor naţionale şi europene, plafonarea tarifelor RCA va avea, pe termen mediu şi lung, efecte negative care vor fi resimţite şi de asiguraţi’, susţine UNSAR.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a anunţat, la începutul lunii noiembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, că sesizat Comisia Europeană cu privire la plafonarea tarifelor RCA, deoarece consideră că plafonarea tarifelor RCA încalcă principiul pieţei libere, concurenţiale, prevăzut de Constituţia României, dar şi o serie de reglementări europene.

Citeste mai mult pe Economica.net

Comments

comments