Noua modă de parenting tinde să ducă uneori la extrem educația pe care un copil trebuie s-o primească de la părinți. Mulți dintre ei, hăituiți de amintirile din copilărie,consideră că ar trebui să-și lase copiii să facă ce vor ei, fără să le impună niciun fel de restricții.
Sigur, pe de o parte, pare o practică acceptabilă, dacă luăm în considerare sfatul specialiștilor, care spune că îngrădirile tot mai dese ale copiilor în comportament îi pot transforma în niște oameni inadaptați, nesiguri să ia singuri decizii.
CITESTE SI >>>
Ce le lipseşte copiilor născuţi prin cezariană? Cercetătorii au aflat răspunsul
Ramura de parenting care pledează pentru „lăsați copiii să facă ce vor”, fără niciun fel de restricții, întâlnită în special în țările nordice, ar putea să aibă și ea, la rândul ei, hibe majore.
Un copil căruia i se îngăduie să facă ce vrea, este foarte receptiv la reacția părinților, referitor la acțiunile sale.de fiecare dată când cere ceva, prin plâns sau crize de isterie (tantrumuri), copiii, în mod inconștient simt nevoia de confirmări din partea părinților. O mare parte a gesturilor copiilor, cel puțin în perioada fragedă, sunt făcute pentru a obține atenție din partea părinților și apreciere.
A lăsa copilul să se manifeste așa cum vrea el este, în teorie, un lucru bun, dar îl face cumva dependent de atitudinea ta față de el. Ceea ce rezultă că atunci când va deveni adult, îi va fi foarte greu să ia decizii de unul singur, sau, mai mult, poate lua decizii fără să le calculeze foarte bine și riscă să acționez după primul impuls.
Este necesar ca părinții să impună niște reguli, pe care copiii să învețe să le respecte. Noi, redacția Dailybreak, nu încurajăm niciun fel de regulă care poate leza creșterea normală a copilului, dar, pe de altă parte nici nu putem fi de acord cu lipsa oricăror reguli, într-o societate in care acestea există.
Perfectmedia.tv a sintetizat foarte bine două cazuri concrete în care regulile ar trebui să existe:
Exemplul nr. 1
Fiul meu (2 ani) se juca cu alți copii în nisip. El este un băiețel blând, liniștit, care aproape niciodată nu plânge. Și brusc aud cum fiul meu țipă ca un sălbatic. Mă apropii de el. De fapt, un alt băiețel a luat o mână de nisip și a aruncat-o în ochii copilului meu. Evident, i-am spus că nu are voie să facă așa ceva. În acel moment a apărut mama furioasă a celuilalt băiețel și mi-a declarat că ei nu îi interzic nimic, că ei practică educația liberă, fără interdicții. Am sfătuit-o să se intereseze ce sumă va fi nevoită să-mi plătească, dacă ochii fiului meu vor avea de suferit. Ea a început să tușească, și-a înhățat „răufăcătorul” și a plecat repede de acolo.
Exemplul nr. 2
Fiul meu era clasa a doua. I-am adus din străinătate un set școlar. Acest set nu era chiar obișnuit. La noi în țară așa ceva nu există. Evident, fiului meu i-a plăcut mult cadoul. Și iată că într-o zi el s-a întors plângând de la școală. Mi-a povestit că un coleg (să-l numim Andrei) i-a luat cu forța radiera din acel set. Încercările de a o recăpăta nu au avut succes. Andrei i-a declarat că el oricum va păstra radiera, deoarece este un lucru, care-i place. Știind că Andrei vine la școală cu mama (fiul meu se duce singur, școala se află în curtea vecină), în următoarea zi l-am însoțit pe fiul meu până la școală. Am văzut-o pe acea mama, i-am povestit situația, am rugat-o să ne ajute și să întoarcă radiera. Ce credeți că mi-a spus ea? Corect: „Noi practicăm educația liberă și nu îi interzicem nimic.” Nu aveam altă soluție decât să-i spun prețul setului școlar și să o rog să mi-l plătească în întregime, deoarece el nu era complet fără radieră. Mama lui Andrei s-a albit la față, îndată a deschis ghiozdanul fiului ei, a scos nefericita radieră și practic scheunând mi-a întins-o. Andrei, evident, a făcut o criză de isterie cu tăvăleală pe jos. Mama a fost nevoită să-și ia odorul acasă. Doar lui, probabil, pentru prima dată i s-a interzis ceva.
Din păcate, acestea nu sunt toate exemplele, de care m-am ciocnit în viață. Mai târziu acești părinți se plâng că tineretul din societatea noastră este inadecvat. Nu, respectabili domni, el este așa cum l-ați educat. Cine vor fi acești copii, când vor crește? Primul va fi mutilator (sau poate chiar mai rău), iar al doilea — hoț. Și să nu fiți uimiți, când acești copii se vor comporta urât atât cu ceilalți oameni, cât și cu părinții lor. Și toate acestea se vor întâmpla, deoarece lor nu li s-a interzis nimic, li s-a permis să facă tot ce doreau și nu au fost învățați doar trei cuvinte: „nu este voie”!
Și cel mai important este faptul că majoritatea părinților, care aplică această metodă de educație, nici măcar nu încearcă să găsească principiile corecte ale acesteia (ele sunt numeroase, aveți încredere într-un pedagog) și nici nu se gândesc la consecințe. Doar cât copiii sunt mici, pentru faptele lor vor fi nevoiți să răspundă mamele și tații lor. Iar aceasta implică și despăgubiri materiale, și tratamente (dacă așa ceva se întâmplă), și daune morale. Iar cum se câștigă un asemenea proces, eu știu de minune.
Cum credeți, autorul are dreptate? Sau totuși educația liberă este o bună alternativă pentru dezvoltarea copilului?
