Revista presei

De-abia acum s-a aflat! De 10 ani romanii platesc facturi „UMFLATE” la gaze

Romanii platesc gaze mai scumpe decat ar fi trebuit deoarece contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord și Distrigaz Sud, cumparate in 2004 de E.ON și GdF SUEZ, nu au fost respectate, potrivit unui raport al Curții de Conturi.

E.ON asigura alimentarea cu gaze pentru partea de nord a țarii, iar Gdf SUEZ, transformata recent in ENGIE, distribuie gaze in jumatatea de sud a Romaniei.

Instituția de control a precizat ca Ministerul Energiei nu a urmarit aplicarea prevederilor cu privire la ieftinirea gazelor. Nu s-a aplicat o clauza care cerea „aplicarea, pentru prima perioada de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuție a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare, potrivit adevarulfinanciar.ro.

Nu a fost aplicata nici reducerea tarifelor de distribuție cu echivalentul caștigurilor dobandite din eficiența noilor investiții. Potrivit prevederilor din contractul de privatizare, ele trebuiau cedate integral consumatorilor.

Curtea de Conturi acuza ca nu a fost realizata „cedarea, in intregime, consumatorilor de la inceputul celei de a doua perioade de reglementare a creșterii eficienței economice realizate de Societate in acetivitatea reglementata de distribuție a gazelor naturale in prima perioada.

 

Sursa: Click.ro

Comments

comments