INTERNATIONAL

Siamezele care au vrut sa traiasca! Au 2 creiere intr-un singur craniu, dar au supravietuit la nastere. Medicii nu le dadeau nicio sansa!

Bucurie și speranță pentru un cuplu din Sydney, Australia. Fetițele lor siameze, unite în zona capului, s-au născut de ZIua Mamei și sunt perfect sănătoase, în ciuda malformației lor.

 

Fetele, Faith și Hope, așa cum le-a numit, părinții au creiere independente, chipuri separate, însă un singur craniu.

Afecțiunea de care suferă, disrosopus, este una extrem de rară, iar majoritatea copiilor afectați nu reușesc să supraviețuiască până la naștere. Există doar 40 de astfel de cazuri care au trăit până la naștere și mai puține care au trăt după naștere.

 

Faith și Hope se pare că și-au dorit foarte mult să vină pe lume, astfel că au învins afecțiunea pe care o au. Deși sunt conștienți că zilele micuțelor sunt numărate, părinții lor sunt încrezători în șansele lor de supraviețuire: „Chiar dacă o să am parte de doar două zile alături de fetele mele, o să măbucur de fiecare clipă”, a declarat Renne, mama siamezelor.

 

Disrosopus se produce din cauza unei separații incomplete a embrionului.Cand embrionul se separa devreme, rezulta gemeni. Cand se separa partial, de obicei mai tarziu in timpul sarcinii, apar siamezii a declarat Michael Permezel, presedintele asociatiei ginecologilor si obstetricienilor din Noua Zeelanda si Australia.

 

Astfel de cazuri sunt extrem de rare. Una din 30.000-50.000 de sarcini produc gemeni siamezi, dar un singur caz din 200.000 reușește să supraviețuiască.

 

[fvplayer src=’http://content1.catalog.video.msn.com/e2/ds/79aaf8b8-c21a-4d1c-8224-03d2a92469e7.mp4′]

 

 

Comments

comments