PARENTING

De ce plang copiii mai mult in alte tari? Explicatia este FABULOASA! Nimeni nu stia asta pana acum

Nou-născuții din unele țări plâng mai mult decât cei care se nasc în alte țări, o ciudățenie descoperită în urma unui studiu efectuat de un grup de psihologi din Marea Britanie.

Studiul arată că bebelușii născuți în țări precum Marea Britanie, Canada, Italia și Olanda plâng mai mult decât cei care se nasc în Danemarca, Germania și Japonia.

Într-un grafic realizat de psihologi, sugarii din Japonia, Danemarca sau Germania plâng și se agită mai puțin, potrivit Agerpres.ro. Explicația este una fabuloasă.

Se pare că totul este legat de probleme cu colicii în primele luni de viață. Această afecțiune, generată de dezvoltarea insuficientă a sistemului digestiv la sugari determină un discomfort major pentru nou-născuți.

Cel mai mult plâng bebelușii din Marea Britanie, Canada și Italia, peste trei ore pe zi pentru cel puțin trei zile pe săptămână. Media este de două ore pe zi în primele două săptămâni. Apoi, plâng ceva mai mult în următoarele câteva săptămâni, până când ajung la un maxim de două ore și 15 minute pe zi la șase săptămâni.

Cu toate acestea, cercetătorii au admis că există mari variații între nou-născuți, unii plângând numai 30 de minute pe zi, iar alții peste cinci ore.

Graficele realizate vin în ajutorul personalului medical, care astfel, poate să informeze corect părinții în legătură cu ceea ce înseamnă plânsul normal al unui bebeluș și pot determină dacă micuțul are o afecțiune suplimentară pe baza plânsului excesiv.

Nu se știe exact de ce există aceste diferențe de la o țară la alta, dar se poate presupune că ar fi vorba de obiceiurile alimentare ale fiecărei regiuni. Alimentația mamei influențează formula laptelui matern, dar un factor poate fi și mediul înconjurător care poate determina o dezvoltare diferită a sistemului digestiv. Alte cauze plauzibile ar putea fi experienta din timpul nasterii, dar si materialul genetic transmis de la părinți.

Studiul, publicat în Journal of Pediatrics, este o analiză a unor cercetări care acoperă 8.700 de copii din țări precum Germania, Danemarca, Japonia, Canada, Italia, Olanda și Marea Britanie.

Surse: LiveScience, Reuters, Agerpres

Comments

comments