PARENTING

Caz SOCANT in Marea Britanie! Mama copilului trimis la MOARTE de CEDO, gest DISPERAT pentru salvarea micutului

Părinții copilului bolnav din Marea Britanie, pe care judecătorii britanici și cei ai CEDO au decis să-l trimită la moarte, au protestat în fața spitalului londonez care refuză să le înapoieze bebelușul.

Părinții lui Charlie Grad, care de câteva luni este intubat mecanic, susțin că personalul medical de la spitalul Great Ormond Street Hospital, din Londra, este unul fantastic și și-a făcut datoria în mod exemplar. Însă în ciuda faptului că medicii de aici sunt specialiști în multe afecțiuni, se pare că în cea care îl privește pe Charlie, lucrurile stau altfel.

„Specialiștii sunt în America și iată de ce vrem să mergem acolo”, a spus Chris Gard, tatăl copilului, potrivit The Guardian.

„Ar fi trebuit să beneficieze de această șansă cu mult timp înainte. Medicii ne-au zis că nu este corect să-l ținem în continuare conectat la aparate, pentru un tratament care nu cred că va funcționa.”

Deși este conștientă că tratamentul experimental din SUA, pe care ar trebui să-l administreze copilului, are doar 10% șanse de reușită, mama lui Charlie, Connie Yates, a precizat că merită încercat.

Părinții au făcut declarații în fața mulțimii de oameni care îi susțin și în fața presei, chiar la intrarea în spitalul londonez, unde este internat micuțul, după ce autoritățile din SUA au decis că îi pot acorda lui Charlie cetățenie americană pentru a fi tratat.

Inițial, când părinții copilului au vrut să îl transporte în SUA, Curtea Europeană le-a interzis.

Charlie Gard s-a născut cu o boală genetică extrem de rară, iar povestea lui a făcut înconjurul lumii. Părinții copilului în vârstă de 10 luni au strâns peste 1,5 milioane de euro din donații pentru tratament, în timp ce o clinică din SUA s-a oferit să îl trateze gratuit pe micuț.

Curtea Europeană le-a interzis însă părinților să îl transporte pe Charlie în SUA, motivând că tratamentul propus este unul experimental și nu îl poate ajuta.

Sursa: Evz.ro

Comments

comments