ACTUAL

Previziuni ÎNFRICOȘĂTOARE pentru România: „Parlamentul va fi lovit de o CATASTROFĂ! România, cuprinsă de o REVOLUȚIE mai mare ca cea din 1989”. Ce se va întâmpla cu România în Al Treilea Război Mondial

Maria Ghiorghiu a devenit celebră în România, după ce a prezis tragedia de la Colectiv dar și alte dezastre care au avut loc în Europa. Prezicătoarea a făcut, sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, noi dezvăluiri înfricoșătoare despre ceea ce ar urma să se întâmple în România în viitorul apropiat.

 

Clarvăzătoarea spune că are viziuni referitoare la o catastrofă care ar putea avea în Parlament. Casa Poporului ar urma să fie vizată de un atac terorist. România va fi cuprinsă de o revoluție mai mare decât cea din 1989 și un cutremur de mari dimensiuni ar putea avea loc în orice moment.

 

În ceea ce privește Al Treilea Război Mondial, Maria Ghiorghiu spune că acesta este iminent, iar România va fi înconjurată de un cerc de foc. 

 

„Rușii sunt cu ochii pe noi pentru Deveselu, am primit un mesaj în care fug oițele de la Deveselu”, a declarat clarvăzătoarea în emisiunea „Voi cu Voicu”, de la Antena 3, difuzată sâmbătă, 4 noiembrie.

 

„Am scris și în 2016 ca Revoluția din 89 a fost o revolutie de catifea, am văzut proteste peste tot și în București. Vor fi și morți și răniți. România va trece printr-o revoluție foarte grea, va fi vărsare de sânge. Vor ieși în stradă. Vor fi la început civili, apoi se va ajunge la adevărata revoluție mare. Vedeam oamenii cum se îmbrânceau, cum țipau. Vedeam o încăpere, era o mamă și strângea copilul în brațe și spunea: te rog, te implor, nu ne vinde lui Soros. Tot ce se întâmplă duce spre o revoluție. Sunt și vor fi influențe externe. Tot ce se întâmplă, duce spre o revoluție”, a spus Maria Ghiorghiu.

 

„Al Treilea Război Mondial va fi inevitabil. Iisus vine după Al Treilea Război mondial. Va veni ca pe oamenii buni să îi ia în cer, pe cei răi îi va pedespi, pe morți îi va învia. Dar nu va fi sfârșitul lumii. Apocalipsa nu va veni. România va fi încercuită de un cerc de foc. Când vor zbura avioanele, OZN-urile vor fi pe cerul nostru, era plin, tot ce trecea și trebuia să cadă, toate erau prinse. Vor interveni extratereștrii”, a mai spus clarvăzătoarea.

 

„Poate să fie un cutremur mare care vine în România, dar asta nu înseamnă ca se va și produce. România este ocrotită de cutremurele mari. Dacă Dumnezeu vede că îl iubim și ne iubim aproapele ne va feri. Nu am spus despre România că va fi un nou cutremur. Dumnezeu nu vrea pe noi să ne piardă”, a declarat specialista.

 

„Ultimul mesaj: Parlamentul României este vizat de teroriști ca sa îl facă câmp de adunat mușețel. Să-l arunce în aer”, a spus celebra clarvăzătoare.

 

Maria Ghiorghiu a devenit cunoscuta dupa ce a scris pe blogul sau de tragedii inainte ca acestea sa se intample. Femeia sustine ca i se transmit mesaje despre lucrurile rele, uneori acestea fiind precise, alteori mai putin. Oricum, ea sustine ca a fost “anuntata” atat de accidentul aviatic din Muntii Apuseni, din iarna anului 2014, dar si de incendiul de la Colectiv. In plus, femeia spune ca a prezis si atentatul terorist de la Paris, din noiembrie 2015.

 

Comments

comments